Azi am tăcut

 

Azi am tăcut

Căci altceva mai bun nu știam să fac,

Nu știam ce să spun,

N-au mai vorbit nici gânduri, nici amintiri,

Azi am tăcut,

Așa trebuia,

Căci tăcerea spune mai multe,

Timpul trece tăcând,

Ce să vrei în mijloc de noiembrie ud și rece?!

Voiam liniște,

Lipsea o rază de soare...

Alysia 

Noiembrie, luni

Luni, început de noiembrie,

Afară e ud și rece,

Între noi crește un zid rece 

ca ploaia de toamnă,

Un zid ce ne-a depărtat de noi,

Am fost numai la jumătăți de distanțe,

Mereu între anotimpuri,

La timpul nepotrivit,

Oare să-ți mai scriu?

Știu că-mi citești rândurile,

dar niciodată nu scrii înapoi,

Spune-mi, pe unde rătăcești?

Oare îți e dor de mine?

Poate am să te zăresc întâmplător,

că tot s-au golit copacii de frunze,

Și nu te mai poți ascunde,

Sigur o să pară că nu ne-am văzut de ieri,

și o să-mi ceri să scriu despre 

viața grea fără mine,

Ca un fel de scuză pentru tăcere,

Dar nu o să te cred,

Au trecut timpurile alea,

Am scris destul de noi,

Acum ploaia rece șterge încet tot răul,

Va fi greu, dar iau fiecare cicatrice

și o repar cu aur,

Ca japonezii vasul de lut,

Și din cioburi îmi fac ramă,

Îmi ridic singură coroana din noroi,

Căci eu știu că fără nori 

apusul nu e așa frumos,

Iar tu, tu să rămâi acolo, cu povestea ta...

Alysia 

Octombrie târziu...

 

E Octombrie târziu, 

deși e cald și plăcut,

parcă se înfiripă

o tristețe, o oboseală, o nostalgie,

Am coala albă în față 

și încerc să aștern niște rânduri,

Se scurg lunile 

și viața noastră cu ele,

Timpul a intrat atât de adânc în noi

încât ne trecem și noi cu anotimpurile,

Doar dorul rămâne același,

Singura constată,

Nu-l schimbă rutina,

nu-l mișcă sărutările,

Apare și-n vis,

Îl va găsi tot acolo

și celălalt Octombrie ce va veni,

Doar năzuința spre senin,

în zilele cu soare 

și apusurile colorate-n roz

ne mai încarcă cu pace

și ne deschid zâmbete,

mai ales acum 

în Octombrie târziu...

Alysia 

Jumătatea lui Octombrie

Jumătatea lui Octombrie,

Cu miros de gutuie,

Trandafiri ce se deschid cu forțe noi

de parcă sunt din nou în Mai,

Foșnetul auriu al frunzelor,

lacul oglindind culorile

în lumină dulce,

Iar pe cerul senin numărăm avioane,

Și valurile sunt mai line,

sărutând încet nisipul,

Cumva te cuprinde o pace în suflet 

când natura, în zeci de culori,

parcă te îmbrățișează cald,

deși sunt ultimele ei forțe,

Ultimele zile frumoase ale anului,

Când te ia nostalgia

de versuri naive,

cu doruri ascunse în miros de gutui

la jumătatea lui Octombrie...

 

Alysia 

Octombrie, zece

 

Zi frumoasă de Octombrie

cu soare, după multe cu nor,

petic de senin într-o toamnă cu ploi,

O zi numai bună de carte poștală

ce încarcă frumos sufletul,

O zi în care nu se numără doruri,

ci doar de două ori zece,

O zi în care poezia strălucește

ca o coroana de aur,

chiar și dintre frunzele căzute,

O zi în care nostalgiile nu dor,

și parcă timpul plutește,

iar mintea ia pauză,

O zi în care ți-e bine cu tine...

Alysia 

Septembrie, marți

 

Simt tristeți peste suflet,

De la frig,

de la dor,

de la toamnă,

De la lipsa ta,

Versurile se ascund,

Cuvintele nu mai vin,

nu mă mai recunosc,

M-am înstrăinat de ele,

Altădată apăreau așa ușor,

Dar acum,

nostalgii cântate pe fundal,

ecouri surde ce devin tăceri,

Și nu prea-mi mai iese poezia,

E doar un joc de cuvinte oarbe,

Caci e prea multă lipsă,

Prea toamnă peste tot,

Razele de soare se târguiesc ca aurul,

Iar la tine tăcerea s-a cicatrizat 

ca o rană veche,

pe care nu e bine să o redeschizi, 

Chiar dacă tristețile usucă sufletul

într-o zi de marți, 

în septembrie târziu...

Alysia 

Septembrie

 

E septembrie,

cel cu lumina mai blândă, 

ce nu mai arde pielea bronzată

care se încăpăţânează încă 

să nu se desprindă de vară 

și să ceară îmbrățișare, 

Însă rolul lui septembrie e 

să te învăluie treptat până la absorbire,

până la contopirea cu arome și culori

ce te fac să îți placă și toamna,

Merele ionatane cu gust de copilărie, 

Și mirosul din vița coaptă, 

Căci septembrie își cunoaște 

toate aromele de struguri

ca un poem versurile,

Fiecare bob are o poveste 

și toate la un loc o armonie,

Toate gusturile te cuceresc 

și primești încet toamna,

fără să doară...

Alysia