E Octombrie târziu,
deși e cald și plăcut,
parcă se înfiripă
o tristețe, o oboseală, o nostalgie,
Am coala albă în față
și încerc să aștern niște rânduri,
Se scurg lunile
și viața noastră cu ele,
Timpul a intrat atât de adânc în noi
încât ne trecem și noi cu anotimpurile,
Doar dorul rămâne același,
Singura constată,
Nu-l schimbă rutina,
nu-l mișcă sărutările,
Apare și-n vis,
Îl va găsi tot acolo
și celălalt Octombrie ce va veni,
Doar năzuința spre senin,
în zilele cu soare
și apusurile colorate-n roz
ne mai încarcă cu pace
și ne deschid zâmbete,
mai ales acum
în Octombrie târziu...
Alysia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu