Luni, început de noiembrie,
Afară e ud și rece,
Între noi crește un zid rece
ca ploaia de toamnă,
Un zid ce ne-a depărtat de noi,
Am fost numai la jumătăți de distanțe,
Mereu între anotimpuri,
La timpul nepotrivit,
Oare să-ți mai scriu?
Știu că-mi citești rândurile,
dar niciodată nu scrii înapoi,
Spune-mi, pe unde rătăcești?
Oare îți e dor de mine?
Poate am să te zăresc întâmplător,
că tot s-au golit copacii de frunze,
Și nu te mai poți ascunde,
Sigur o să pară că nu ne-am văzut de ieri,
și o să-mi ceri să scriu despre
viața grea fără mine,
Ca un fel de scuză pentru tăcere,
Dar nu o să te cred,
Au trecut timpurile alea,
Am scris destul de noi,
Acum ploaia rece șterge încet tot răul,
Va fi greu, dar iau fiecare cicatrice
și o repar cu aur,
Ca japonezii vasul de lut,
Și din cioburi îmi fac ramă,
Îmi ridic singură coroana din noroi,
Căci eu știu că fără nori
apusul nu e așa frumos,
Iar tu, tu să rămâi acolo, cu povestea ta...
Alysia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu