Fereastră spre mare

Deschid fereastra spre mare
și te scriu din amintiri,
Îți dăruiesc clipe,
una câte una,
între două apusuri,
Dacă ar fi să te chem,
marea s-ar face pământ și ai veni,
căci tu ști bine drumul spre inima mea,
Caut inscripții despre mine
sub pielea ta,
și poezii nescrise,
poate nu te pricepi la versuri,
dar tu îmi ești adevărul,
Nu te uita că vorbesc așa,
căci tu ești anotimpul meu perfect,
ce nu pleacă,
Hai să mai vorbim puțin, îți zic,
și tu mă săruți
până ce numele tău
se scurge în mare
sau se împrăștie în aer
ca eu să îl primesc din nou
cu fereastra deschisă spre mare...

Alysia 

M-ai uitat...

 

Milioane de pași pe nisipul fierbinte,
urme ce vin și pleacă,
fascinate de vraja mării,
printre toate eu caut urmele tale
dar nu pot să le găsesc,
poate le-a șters marea
că prea mă lovea cu valurile ei furioase,
sau poate nu ești aici,
cicadele țipă, 

se răstesc la mine
ca să nu te aud
sau poate tu taci,
Mă așteptam să fii aici,
să mi te aducă barca din larg,
credeam că ne vom regăsi,
aici, la locul nostru, 
dar nici nisipul, nici marea,
nu te mai îmbie,
M-ai uitat,
ți-am trecut încet
cum se șterge bronzul pielii spre toamnă
sau repede
cum spală marea urmele de pe nisip...

Alysia 

E august, e vară...

Tu ești zeul meu grec
Ce iese din valuri,
Cu pielea ce miroase a August,
Ai apărut aici,
pe plaja goală,
mi te-a adus vara,
nici marea nu-ți șterge 

urmele din nisip,
te-apropii încet ca răsăritul
și-mi dai lumea peste cap
cu un zâmbet,
Ești imprevizibil,
ba îmi atingi pielea rumenă
și mă guști blând,
ba muști din ea cu nesaț
ca dintr-o piersică coaptă,
mă predau ție ca o ofrandă de vară,
să mă înveți pe de rost, 

cuvânt cu cuvânt,
ca pe o poezie,
Ce poate să fie rău!
E august, e vară, e timp fără ceas,
când soarele uită să mai apună...

Alysia

 

Plajă în apus

 Sunt milioane de pași 

pe nisipul fierbinte,

care încotro

de parcă plaja a fost câmp de luptă,

toți atrași spre apă

și-au lăsat urmele mărturie,

Numai noi stăm liniștiți

în lumina galbenă a serii

Iar sărutul tău de pe umăr

mă bronzează mai mult decât soarele zilei,

Îmi zâmbești

și pielea bronzată 

te aseamănă cu un zeu grec,

Mâna ta fierbinte 

alunecă pe pielea răcorită, 

netezită de valuri

Ochii noștri își spun poezii,

Noi doi și marea, 

vara e casa noastră,

Ce mi-aș putea dori mai mult?

Unde altundeva mi-aș putea dori să fiu?

Oprește timpul!

Oprește vara!

să ne fim veșnic

bronz, mângâiere, sărut sărat, val și mare,

toate pe o plajă goală

în lumină blândă de apus...

Alysia 

Aripi

 Am fost odată  

două perechi de aripi 

ce ne-am întâlnit 

și am zburat un timp împreună 

până am devenit una,

Dar într-un aprilie 

ne-am despărțit,

și ne-am pierdut prin lume,

Într-o vară oarecare 

ne-am reîntâlnit întâmplător

și am înțeles că 

ne târâm prin vieți străine,

însă regăsirea e incompletă, 

 zborul e imposibil 

pentru că am jertfit pene 

pentru fericire 

și am rămas goi, 

două suflete ciungi 

nebune de dor 

ce se târăsc prin viață 

lipsite de zbor...

Alysia 

Marea

 

Suntem aici

tu, eu și marea 

cu valurile ei 

albastre și înspumate,

Suntem aici, amândoi 

îmbătați de aerul 

ce miroase a arome,

rășina de pin încinsă de căldură, 

un parfum de care o să-mi fie dor,

Suntem aici 

unde pescărușii se joacă 

prin valurile scăldate în lumină, 

iar nisipul fierbinte 

îți păstrează pașii,  

și pietrele albe lucesc 

 în soarele de Iulie,  

Suntem aici, 

tu și eu,

aici unde totul te ademenește la visare 

și orice promisiune prinde viață,

Marea ne-a adus aproape, 

și de-acum e parte din noi...

Alysia 

Dintr-o dată...

Și parcă te văd

așa cum stăm amândoi, citind,

fiecare la locul lui,

într-o seară tihnită, la noi în cuib,

și dintr-o dată

îmi iei talpa, în palma caldă

și săruți ușor pielea,

privindu-mă și zâmbind complice,

parcă e cel mai intim moment din lume,

așa dintr-o dată 

să mi spui că mă iubești,

fără vorbe,

doar cu un gest,

ochii noștri își știu apropierea

până în suflet... 

Alysia