Noi... embrie

În dreptul nostru

Noiembrie nu mai are noi,

Nu ne mai simțim, nu ne mai scriem,

Și mai e și ploaia asta dintre noi

Care nu se mai oprește,

Dar nu s-a facut frig afară, ci între noi,

Nici amintirile nu mai țin de cald,

Tăcerea e rece și amară

Ca o zi de Noiembrie cețoasă, 

udă, fără soare

și fără noi...

Alysia 

Confesiune

Cel mai frumos lucru din noiembrie

e că te-ai născut tu,

Dacă aș putea să mă întorc în timp

într-un moment din viața asta,

ar fi în vara în care 

te-am cunoscut pe tine,

Când fluturii din stomac 

te-au recunoscut 

înainte să-ți văd fața,

M-aș întoarce atunci 

și nu ți-aș mai da drumul

Pentru că oamenii potriviți 

nu vin ca furtunile,

Vin ca o zi caldă de august,

Care poate să-ți schimbe viața...

Alysia 

Azi am tăcut

 

Azi am tăcut

Căci altceva mai bun nu știam să fac,

Nu știam ce să spun,

N-au mai vorbit nici gânduri, nici amintiri,

Azi am tăcut,

Așa trebuia,

Căci tăcerea spune mai multe,

Timpul trece tăcând,

Ce să vrei în mijloc de noiembrie ud și rece?!

Voiam liniște,

Lipsea o rază de soare...

Alysia 

Noiembrie, luni

Luni, început de noiembrie,

Afară e ud și rece,

Între noi crește un zid rece 

ca ploaia de toamnă,

Un zid ce ne-a depărtat de noi,

Am fost numai la jumătăți de distanțe,

Mereu între anotimpuri,

La timpul nepotrivit,

Oare să-ți mai scriu?

Știu că-mi citești rândurile,

dar niciodată nu scrii înapoi,

Spune-mi, pe unde rătăcești?

Oare îți e dor de mine?

Poate am să te zăresc întâmplător,

că tot s-au golit copacii de frunze,

Și nu te mai poți ascunde,

Sigur o să pară că nu ne-am văzut de ieri,

și o să-mi ceri să scriu despre 

viața grea fără mine,

Ca un fel de scuză pentru tăcere,

Dar nu o să te cred,

Au trecut timpurile alea,

Am scris destul de noi,

Acum ploaia rece șterge încet tot răul,

Va fi greu, dar iau fiecare cicatrice

și o repar cu aur,

Ca japonezii vasul de lut,

Și din cioburi îmi fac ramă,

Îmi ridic singură coroana din noroi,

Căci eu știu că fără nori 

apusul nu e așa frumos,

Iar tu, tu să rămâi acolo, cu povestea ta...

Alysia 

Octombrie târziu...

 

E Octombrie târziu, 

deși e cald și plăcut,

parcă se înfiripă

o tristețe, o oboseală, o nostalgie,

Am coala albă în față 

și încerc să aștern niște rânduri,

Se scurg lunile 

și viața noastră cu ele,

Timpul a intrat atât de adânc în noi

încât ne trecem și noi cu anotimpurile,

Doar dorul rămâne același,

Singura constată,

Nu-l schimbă rutina,

nu-l mișcă sărutările,

Apare și-n vis,

Îl va găsi tot acolo

și celălalt Octombrie ce va veni,

Doar năzuința spre senin,

în zilele cu soare 

și apusurile colorate-n roz

ne mai încarcă cu pace

și ne deschid zâmbete,

mai ales acum 

în Octombrie târziu...

Alysia 

Jumătatea lui Octombrie

Jumătatea lui Octombrie,

Cu miros de gutuie,

Trandafiri ce se deschid cu forțe noi

de parcă sunt din nou în Mai,

Foșnetul auriu al frunzelor,

lacul oglindind culorile

în lumină dulce,

Iar pe cerul senin numărăm avioane,

Și valurile sunt mai line,

sărutând încet nisipul,

Cumva te cuprinde o pace în suflet 

când natura, în zeci de culori,

parcă te îmbrățișează cald,

deși sunt ultimele ei forțe,

Ultimele zile frumoase ale anului,

Când te ia nostalgia

de versuri naive,

cu doruri ascunse în miros de gutui

la jumătatea lui Octombrie...

 

Alysia 

Octombrie, zece

 

Zi frumoasă de Octombrie

cu soare, după multe cu nor,

petic de senin într-o toamnă cu ploi,

O zi numai bună de carte poștală

ce încarcă frumos sufletul,

O zi în care nu se numără doruri,

ci doar de două ori zece,

O zi în care poezia strălucește

ca o coroana de aur,

chiar și dintre frunzele căzute,

O zi în care nostalgiile nu dor,

și parcă timpul plutește,

iar mintea ia pauză,

O zi în care ți-e bine cu tine...

Alysia