Dorul si iarna




 Impinge viața din pământ
cu vârfuri de ghiocei,
Soarele de ianuarie târziu
uită ca e iarnă
Ne amăgește a iz de primăvară,
Dar eu știu că iarna nu a trecut, 
cum nici dorul nu trece,
Se mai întoarce când și când
și ninge peste flori și suflet
iarna cu zăpadă, 
dorul cu amintiri...

Alysia 

Timpul

 


Timpul
parte din viața noastră
ne agațăm de el
ca de un fir de ață
de a lungul existenței
și prin care ne măsurăm
așteptări, bucurii, anotimpuri,
tăceri, iubiri și vieți,
Timpul dușman sau prieten,
ne împarte viața între azi și mâine,
între cuvinte și lacrimi
și între înainte și după,
Timpul, fire de nisip 
între secunde și ani....

Alysia 

Apus

 


Se mișcă norii 
și strică culorile cerului în apus
Se amestecă portocaliu 
cu gri închis și câteva cioburi de senin,
E ca un tablou făcut de un pictor
care-și amestecă nuanțele indecis,
Și gândurile zboară 
și se destramă ca norii în vânt, 
Am înțeles că 
doar dorul măsoară timpul,
când îmbrățișezi 
nu mai contează apus sau dimineață,  
nu mai contează timp,
Se mișcă norii și încet cade întunericul
A mai fost o zi...

Alysia 

Încă un an



S-a mai dus un an,
Trecem prin vreme zi de zi,
Anotimp după anotimp,
Se scurg clipe din viață,
Se destramă ca firul de ață,
Unele cu bine, altele cu rău,
Toate ne învață sau ne dezvață,
Uneori biruim, alteori pierdem,
Când cu trist, când fericire, 
Dezvăluire sau mister,
Iar mai cade un an peste lume
Un an cât o clipă, o clipă cât un an...

Alysia 

Încă mai sper




Și poate 
după ce se ridică ceața o să apari,
Dincolo de incertitudini și îndoială,
Dincolo de frig și depărtare,
Să avem un loc al nostru
Să fie câmpia noastră însorită,
Un lac limpede lângă pădure,
Fără pribegiri,
Fără frig și timp care se scurge,
Acum pe margine de vreme, 
încă mai sper,
O să ne revedem cândva,
când tot ce va conta
va fi dorul care s-a strâns...

Alysia 

Tu taci

 




Tot plouă de zile bune,
lipsa de soare mă întristează
și gândul mă poartă departe,
Oare la tine e soare?
Sau a nins și miroase a clementine?
Nu știu,
Cum să știu când tu taci,
Se aud vești, zvonuri, presupuneri
Lumea nu are liniște
Și nu am nici eu,
Oare tu ce crezi? Ce simți?
Nu știu,
Cum să știu dacă tu taci,
S-a mai dus un an
Timpul e ca o sabie
cu două tăișuri de dor
care taie sufletul în bucăți,
Și cuvintele 
nu mai pot aduce depărtările aproape,
căci rămân nespuse și nescrise,
Fiindcă tu taci...

Alysia 

Noiembrie fără tine

 


E sfârșit de Noiembrie 
afară e întuneric de dimineața până seara,
plouă, e ud și frig,
o frunză ce nu se-ndură să se desprindă tremura sub picături și vânt, 
două vrăbii zgribulite își caută adăpost
printre crengi golașe de iasomie,
parcă totul plânge,
E ceva trist în noiembrie târziu,
e o înstrăinare,
nu mai e toamnă, nu e nici iarnă,
Gândul zboară departe la alte doruri nespuse,
la chemări ascunse în versuri
sau poeme nescrise,
Inima ar vrea senin și zile cu soare,
dar depărtarea e mai lungă decât anotimpurile,
aș vrea să-mi fie vară,
deși în casă e cald și miroase a clementine,
îmi e noiembrie fără tine...

Alysia 

Un Aprilie

Dacă lipsesc, oare observă cineva? Dacă nu aș scrie, oare ar conta? Uneori nu-ți găsești cuvintele și e bine să mai lipsești, Eu încerc s...