Străin

 

Ce mai faci, străine?

cu fiecare zi care trece

te cunosc tot mai puțin,

devii tot mai necunoscut,

trec anotimpurile

și eu știu tot mai puțin despre tine,

acum ești mai străin decât astă vară,

te faci cel mai străin între străini...

Unde ești, străine?

Dacă ne-am întâlni întâmplător

cred că nu te-aș mai recunoaște,

nu-ți mai știu privirea,

nu-ți mai știu vorba...

Azi, las rândurile astea aici 

ca o scrisoare ce să ajungă la tine,

că poate peste timp le vei citi

și mă vei recunoaște tu...

Alysia 

Noi in noiembrie

Miroase a noiembrie și a gutui,

Privesc pe geam

și-mi place cum luminează soarele 

frunzele îngălbenite,

Acum e plăcut, 

dar vor veni și zile gri și reci,

Mă uit și parcă aștept ceva

sau pe cineva,

dar nu e nimeni,

doar o altă toamnă,

Trec toamnele astea atât de repede

și aduc sfârșituri de an,

În curgerea timpului

mai răsare câte o amintire 

fie cu gutui în geam,

fie cu o cană de ceai,

fie cu felul tău de a arăta iubirea 

fără cuvinte,

sau cu noi mai tineri,

în alt noiembrie cu miros de gutui...

Alysia 

Dor, toamnă și culori

 

E sfârșit de Octombrie 

totul se umple de culoare

și soarele blând accentuează nuanțele,

câte culori atâtea toamne,

Oare tu vezi frumosul vremii?

Frunzele inimi galbene?

Nu mai știu ce-i cu tine, 

De câte anotimpuri taci?

Aș vrea să-ți scriu ceva

despre toamnă, despre noi,

despre dorul 

care plutește ca frunzele în vânt,

versuri ce țin mai mult de-un anotimp,

cuvinte ce nu cunosc timpul,

și rămân 

toamne după toamne,

câte toamne atâtea culori

și atâtea doruri,

E sfârșit de Octombrie 

 și aș vrea să-ți scriu ceva...

Alysia 

Toamna pe-o bancă

 

S-a așezat toamna pe bancă
lângă frunzele căzute de sus,
Le numără și vorbește 

de zile cu soare puțin, 

de ceață și frig,
Un vânticel suflă frunzele 

și le poartă până la altă bancă,
Copacii sunt triști, 

aplecați spre pământ, 

dezgolirea asta parcă îi doare,
Toamna se tot laudă cu roade, 

dar frunzele zboară mai departe
și ea rămâne singură pe bancă,
Până la primul fulg de zăpadă...

Alysia 

Singur

 Și zilele grele cine ți le știe?

În nopțile negre cu durere 

cine numără orele cu tine?

Ore ce caută lumina și zorii

că poate atunci răul dispare

Cine?

Ești singur, ca-n orice examen,

nu vede nimeni lacrima, 

nu simte nimeni durerea,

Aștepți izbăvirea 

și te bucuri de orice minut bun

 și normal de viață,

Singur astepți dimineața, 

obosit după lupta cu toți balaurii,

Se termină puterile și vrei liniște,

Speri doar ca să nu o iei de la capăt, 

ci totul să se întoarcă 

la binele banal și la lucrurile simple... 

Alysia 

Cuvinte

Cine știe ce se ascunde sub versuri,
Sunt doar niște cuvinte, spun unii,
Alții văd doar spațiile albe dintre cuvinte,
Pentru mine versurile sunt chiar eu,
Dor, emoții,  așteptare,  întâmpinare,
Bucurie, tristeți, soare, nor și anotimpuri
Mereu aceleași, mereu altele...Alysia 

Măr roșu

 

Dragostea de tine e ca un măr roșu,

ultimul rămas în pom, 

mare și frumos 

pe care nu te înduri să-l tai felii, 

îl păstrezi, îl miroși

și îi simți anotimpurile crescând în el,

de la floare, la rod verde în vară,

până la roșu deplin,

Anotimp după anotimp,

timpul e rotund ca un măr,

Vin toamne peste noi,

apoi în iarnă mărul dispare,

ca o bucurie de-o clipă

într-o seară albastră,

împărțind felie cu felie,

va rămâne doar un sâmbure

care să înmugurească în primăvară,

să dea fruct, 

să aibă vara ce să rumenească

când soarele ne face pielea la fel

și vântul are parfumul tău,

Dragostea de tine e ca un măr roșu

plin de anotimpuri...

Alysia