Cine știe

Cine știe de câte ori 

am trecut unul pe lângă celălalt,

fără să ne recunoaștem

Cine știe de câte ori

pașii noștri au călcat în același loc,

fără să realizăm,

Cine știe de câte ori 

ne-am intersectat în lumea asta mare

fără să știm,

Cine poate ști ce șanse sunt 

să ne revedem, 

 Poate dacă ne-am întâlnit o dată 

 ne vom mai regăsi, 

Poate chiar acum 

esti mai aproape decât cred 

și o să îmi ieși în cale întâmplător,

Sau, cine știe, 

poate ne-am pierdut 

pentru totdeauna...

Alysia

 

Frunză pe-o bancă

 

E prea toamnă,

e frig și e liniște

nu se aude decât foșnetul

prea galbenelor frunze

care se izbesc de vânt

și tăcând, muribunde, se prăbușesc,

Stau singură pe banca noastră

și mă gândesc că aș vrea 

să plutesc și eu și să cad 

peste mulțimea galbenă

de la picioarele mele,

N-aș mai fi singură,

aș dansa cu vântul printre crengi,

aș învăța să zbor fără aripi,

și să ignor pustiul trist

și-apoi m-aș odihni

pe banca amintirilor noastre,

iar când vei trece pe aici

poate mă vei lua cu tine...

Alysia

Hârtie arsă

Ai fost povestea mea de dragoste preferată.

Când nu erai aici te compuneam din versuri.

Te visam și după ce mă trezeam.

Mi-era teamă să nu-ți rostesc numele din greșeală

și să mă întrebe pereții despre tine,

n-aș fi știut ce să le spun,

Nu voiam să te afle lumea,

nu ne-ar fi înțeles.

Doar un cuvânt de la tine

răsărea soare în suflet,

Credeam tot,

până și timpul mă mințea că vii,

Dar s-a sfârșit,

neașteptat, așa cum a început,

Știu că sunt un suflet ciobit

ce trage după el povești netrăite,

Recunosc, încă se mai zbat în minte

bucăți din tine care mă bântuie,

Dar mă voi elibera,

o să mă lupt cu mine

și o să rup gratiile de gânduri,

o să fac scară din cuvinte

și o să ne închid pe amândoi într-o poezie,

și-apoi o să ard hârtia să nu mai rămână nimic,

O să dau foc trecutului,

Nu mai alerg după iluzii,

Nu te mai vreau,

Gata! E târziu, rămân aici,

nu mai fug de mine...

Alysia

 

Din nou străini

În ziua aceea

te-am așteptat,

m-am pregătit,

m-am făcut frumoasă

că poate ne întâlnim,

Te-am căutat cu privirea

printre oameni,

printre mașini,

Am mers prin ploaie 

că poate ai să-mi apari în cale,

și sub aceeași umbrelă 

să ne plimbăm 

neștiuți de lume,

însă nu ai venit,

Poate ploaia te-a împiedicat,

mi te-a ținut departe,

Dar, tu nu ai vrut,

ai ales să nu vii,

Așa că lasă-mă 

să aleg să nu stau,

Căci de acum 

suntem din nou străini...

Alysia

 

Pași

Pășesc desculță 

în toamna de afară,

simt foșnetul frunzelor prăbușite

sub tălpile goale,

E frig și umed,

și mă cert cu toamna 

că ne fură soarele,

De ce-o fi așa haină?

Merg mai departe 

și pașii mi se îndreaptă 

spre noi,

cobor adânc în inimi

și-mi doresc 

să nu întâlnim nicicând 

toamna neiubirii,

ce vitregește sufletul 

de frunze și de flori,

Vreau să ne fie numai vară,

Iar dacă vine frigul

să-l alungăm 

cu o-mbrățișare...

Alysia

     

 

Renunț

Te las.

Renunț la noi.

Trebuie.

Că oricum nu te am,

Mă doare, 

dar nu pentru că te pierd pe tine,

ci pe mine,

Ce fac cu mine goală și străină?

Tu ești acolo departe, 

eu aici singură printre oameni,

și asta mă distruge,

Așa că renunț la tine

să mă pot regăsi...

Alysia

 

Septembrie

Septembrie

e ca un purgatoriu 

ce vrea să ne dezbrace 

de vară

și să ne ningă

cu frunze uscate,

E ca o încătușare

în toamna din gând 

și din noi,

încătușare ce se va sfârși

abia în primăvară

când totul 

ne va înmuguri

din nou în suflet...

Alysia