E prea toamnă,
e frig și e liniște
nu se aude decât foșnetul
prea galbenelor frunze
care se izbesc de vânt
și tăcând, muribunde, se prăbușesc,
Stau singură pe banca noastră
și mă gândesc că aș vrea
să plutesc și eu și să cad
peste mulțimea galbenă
de la picioarele mele,
N-aș mai fi singură,
aș dansa cu vântul printre crengi,
aș învăța să zbor fără aripi,
și să ignor pustiul trist
și-apoi m-aș odihni
pe banca amintirilor noastre,
iar când vei trece pe aici
poate mă vei lua cu tine...
Alysia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu