Septembrie, marți

 

Simt tristeți peste suflet,

De la frig,

de la dor,

de la toamnă,

De la lipsa ta,

Versurile se ascund,

Cuvintele nu mai vin,

nu mă mai recunosc,

M-am înstrăinat de ele,

Altădată apăreau așa ușor,

Dar acum,

nostalgii cântate pe fundal,

ecouri surde ce devin tăceri,

Și nu prea-mi mai iese poezia,

E doar un joc de cuvinte oarbe,

Caci e prea multă lipsă,

Prea toamnă peste tot,

Razele de soare se târguiesc ca aurul,

Iar la tine tăcerea s-a cicatrizat 

ca o rană veche,

pe care nu e bine să o redeschizi, 

Chiar dacă tristețile usucă sufletul

într-o zi de marți, 

în septembrie târziu...

Alysia 

Septembrie

 

E septembrie,

cel cu lumina mai blândă, 

ce nu mai arde pielea bronzată

care se încăpăţânează încă 

să nu se desprindă de vară 

și să ceară îmbrățișare, 

Însă rolul lui septembrie e 

să te învăluie treptat până la absorbire,

până la contopirea cu arome și culori

ce te fac să îți placă și toamna,

Merele ionatane cu gust de copilărie, 

Și mirosul din vița coaptă, 

Căci septembrie își cunoaște 

toate aromele de struguri

ca un poem versurile,

Fiecare bob are o poveste 

și toate la un loc o armonie,

Toate gusturile te cuceresc 

și primești încet toamna,

fără să doară...

Alysia 

De ziua noastră

 

Ce-mi doresc de ziua noastră?
Toamne blânde cu cerul senin,
Dar poate vei spune că 
dragostea nu are măsură, 
însă timpul da, 
că toamne vin și toamne pleacă...
Da, viața vine și trece
dar noi să rămânem aceeași 
să ne privim în ochi și în suflet
chiar și sub ceruri gri,
până la capăt 
când drumurile se pierd,
și când vom fi fragili
Și ne vom da mâna 

să fim unu și același,
Și vom face ce știm mai bine,
Să ne iubim, 
Așa cum știm noi, 
Și să ne amintim 
de începuturi de toamne senine...

Alysia