Măr roșu
Dragostea de tine e ca un măr roșu,
ultimul rămas în pom,
mare și frumos
pe care nu te înduri să-l tai felii,
îl păstrezi, îl miroși
și îi simți anotimpurile crescând în el,
de la floare, la rod verde în vară,
până la roșu deplin,
Anotimp după anotimp,
timpul e rotund ca un măr,
Vin toamne peste noi,
apoi în iarnă mărul dispare,
ca o bucurie de-o clipă
într-o seară albastră,
împărțind felie cu felie,
va rămâne doar un sâmbure
care să înmugurească în primăvară,
să dea fruct,
să aibă vara ce să rumenească
când soarele ne face pielea la fel
și vântul are parfumul tău,
Dragostea de tine e ca un măr roșu
plin de anotimpuri...
Alysia
Lumea mea secretă
Momente de seară
de început de toamnă,
Stau tăcută și gândul zboară departe
muzica merge pe fundal
și parcă
mă transpune în altă lume,
îmi dă forțe și puteri,
mă face să fiu ce vreau eu,
cum vreau eu și unde vreau eu,
să am curaj, să visez, să fac, să spun,
într-o lume în care
să fiu eu,
nestrăină de mine,
în lumea mea secretă...
Alysia
Sfârșit de vară
Doare totul ca sfârșitul de august
Ca plecarea verii spre iarnă
Când timpul topește încet viața
Doare totul când sensul nu mai are sens
Când soarele devine întuneric
Când nu e nicio bucurie, ci doar lacrimi
Când locul tău nu e nicăieri
Când ești prizonier al înstrăinării de tine
Când cauți cuvinte să le așterni
într-un poem sărac de sfârșit de vară...
Alysia
Undeva al nostru
Avem un loc al nostru,
Undeva
unde știm doar noi,
Lacul nostru, apa, seninul,
peștișorii și păsările,
Colțul nostru de liniște,
Ca un paradis doar la nostru,
Trăim cele mai frumoase clipe,
fără griji,
Aș vrea să nu mai treacă timpul,
Să fim mereu aici,
Undeva
unde știm doar noi...
Alysia
Zi de August
Umbra ta lângă umbra mea
pe nisipul fierbinte
lângă marea vălurind
într-o zi de vară,
e tot ce îmi doresc,
e tot ce e mai frumos, intim
și mai al nostru
Aici avem fericirea
ce seamănă a infinit,
Aici avem tot ce avem nevoie,
ne avem unul pe altul
și niciun nor nu ne alungă soarele
pe o plajă,
într-o zi de August...
Alysia
Scrisori
Ne-am scris multe scrisori
dar cel mai mult îmi plac
scrisorile ce mi le-ai scris pe piele
Cuvinte ce rămân și vara
când pielea e spălată de valuri
și arsă de soare,
sunt tatuate adânc în suflet
și se păstrează peste anotimpuri...
Alysia
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
Un Aprilie
Dacă lipsesc, oare observă cineva? Dacă nu aș scrie, oare ar conta? Uneori nu-ți găsești cuvintele și e bine să mai lipsești, Eu încerc s...
-
Sfârșit de martie cu ploi, când prin mansarde se aud din nou refrene, ce răscolesc muguri de dor, Plouă și e greu fără soare, Plouă și în su...
-
Nu te-ai săturat să-mi ucizi zâmbetul? Să-mi distrugi starea de bine? Râzi ca un copil prost și nu înțelegi că ești un criminal, criminal...
-
Am umblat la cutia cu amintiri Mi-am amintit că exista locul nostru secret, Câte mesaje, zeci, ani de zile! Cât de mult mi-am deschis suf...






