Ieri erau doi maci roșii, mari, perfecți,
unul lângă altul,
de parcă stăteau de vorbă,
legănati de vânt și mângâiați de soare,
Azi a plouat și i-am văzut triști,
petalele afectate,
înghesuiți unul în altul,
parcă se îmbrățișau
ca doi îndrăgostiți la despărțire,
Oare de câte ori nu am fost și noi așa,
ca doi maci îmbrățișați...
Timpul ne e dușman, la fel ca și macilor,
Azi e blând, mâine ploi și vânt,
Uităm cuvinte, uităm speranța,
ne biruie noroiul,
răni care ne destramă,
războaie pierdute,
obosim,
Doar poezia e ca o apă nesecată,
ca o aripă ce nu obosește în zbor
spre lumină,
spre o lume unde maci roșii
stau veșnic de vorbă sub cer senin...
Alysia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu