Doi maci


 

Ieri erau doi maci roșii, mari, perfecți,
unul lângă altul,
de parcă stăteau de vorbă,
legănati de vânt și mângâiați de soare,
Azi a plouat și i-am văzut triști,
petalele afectate,
înghesuiți unul în altul,
parcă se îmbrățișau
ca doi îndrăgostiți la despărțire,
Oare de câte ori nu am fost și noi așa,
ca doi maci îmbrățișați...
Timpul ne e dușman, la fel ca și macilor,
Azi e blând, mâine ploi și vânt,
Uităm cuvinte, uităm speranța,
ne biruie noroiul,
răni care ne destramă,
războaie pierdute,
obosim,
Doar poezia e ca o apă nesecată,
ca o aripă ce nu obosește în zbor
spre lumină, 
spre o lume unde maci roșii
stau veșnic de vorbă sub cer senin...

Alysia 

Veșnicii maci


 Mi-a culcat vântul macii la pământ,
dar ei tot ridică capetele, 
Tare aș vrea să fiu ca ei,
Macii înfloresc și aplecați, 
chiar și cu petalele sfâșiate
se țin demni,
roșul lor e tot în sus spre cer,
Soarele le arde petalele de satin,
dar ei tot frumoși sunt,
Efemeri, dar veșnici
prin frumusețea lor
și zborul spre sus, 
Chiar dacă vântul îi culcă la pământ
și soarele îi arde,
Macii sunt veșnici...

Alysia

Azi tac



Azi e 10 Mai
Și aș spune ceva,
Aș scrie ceva,
Mi-aș scrie mie,
Dar îmi lipsesc cuvintele,
Au fost timpuri când veneau ușor,
Dacă privesc în trecut,
am mărturie
toate versurile de până acum,
chiar și din ceilalți Mai,
Cuvinte clare sau grăbite,
De dor și îmbrățișări,
Regrete sau mărturisiri,
Am scris multe de-a lungul anilor,
Uneori pentru alții,
Alteori pentru mine,
E 10 Mai 
și ca un mac întors cu spatele
azi cuvintele tac...

Alysia 

 

Un Aprilie

Dacă lipsesc, oare observă cineva? Dacă nu aș scrie, oare ar conta? Uneori nu-ți găsești cuvintele și e bine să mai lipsești, Eu încerc s...