Petale și cioburi

 S-a spart vasul cu trandafiri 

și petale au rămas lipite pe cioburi, 

ca și cum ar vrea 

să înfrumusețeze bucățile de sticlă, 

de parcă, niște cioburi, ar putea fi frumoase, 

E ceva trist 

în petale și cioburi la un loc, 

imperfecțiune și fragilitate,

Oare și noi rămânem legați 

de cioburi de amintiri 

de parcă am vrea să le lipim la loc? 

Oare găsim frumoase 

cioburi de suflet și de viață?

E ceva trist și dureros 

la oameni și cioburi, 

iluzii efemere, 

imposibilitate și dor...

Alysia 

Septembrie târziu

 E septembrie târziu 

și la marea noastră e ceață.

Ca într-un vis stins, 

ca-ntr-o amintire, 

totul pare îndepărtat 

și neclar,  

ca și clipele din vară, 

vară peste care 

s-a așezat toamna 

și din care 

nu au mai rămas decât 

urme vagi de bronz pe piele 

și dor...

Alysia 

Septembrie

Septembrie 

e cu noi începuturi

sau cu rămas bun,

Septembrie 

închide ferestrele 

deschise pentru soare,

de parcă ar vrea

să deșire vara din noi 

fir cu fir,

sau frunză cu frunză, 

Septembrie 

e cu lumină caldă 

dar ploi reci,

E cu gust de poame, 

dar căderi de frunze, 

E cu ceai cald și cărți,

dar cu poeme melancolice

și dor în suflet,

Septembrie 

e strâns la mijloc 

între vara cu amintiri 

și goana spre iarnă,

Septembrie 

e al contrastelor...

Alysia

Ziua aceea

Îți mai amintești, iubite,

în ziua aceea a plouat 

după mult timp 

și toți s-au bucurat,

spuneau că e belșug, 

Ne-am bucurat și noi, 

dar mai mult de curcubeu, 

care înseamnă o promisiune păstrată, 

Noi ne-am promis de suflet 

în ziua aceea,

ne-am spus de bine și de senin,

Au trecut atâția ani,  

peste ziua aia, iubite, 

ziua aia de început de toamnă,

Și uite astăzi, 

scriu despre noi, 

despre cum, împreună,

am tot numărat 

începuturi de toamnă 

ca noi promisiuni,

Eu aș vrea să rămânem tineri, iubite,

să crească doar dragostea

și să nu ne fie frică de ploi,

căci noi suntem sub curcubeu...

Alysia 

 
 

Vara nesfârșită...

 De s-ar putea face 

prelungire la vară,

Să nu-l mai fugărească nimeni 

pe August,

Să luăm la pas 

plajele uitate, 

ca să trăim 

tot ce nu am avut prilej 

sau tot ce am visat,

Să avem timp 

să alinăm doruri 

nescrise în poeme,

Să ne privim în ochi 

a viitor 

și nu a toamnă, 

Să se inventeze 

anotimpuri noi, 

în care păsările să nu mai plece,

Să fie vară peste tot, 

cu dimineți leneșe,

Să gustăm fructe zemoase 

pe îndelete, 

Să ne rumenească soarele pielea 

și vântul să fluture perdele 

în case în care se simte vara, 

vara nesfârșită...

Alysia 

Iar

 

Iar pleci, 

o dată cu vara, 

Sau vara pleacă cu tine,

nu mai știu, 

Nu știu cine pe cine 

cară după el,

Oricum ar fi, e trist și gol, 

Uite, deja plouă a toamnă.

Nu vreau să plecați 

nici tu, nici ea,

Știu, însă că vara,

nu o pot opri, 

Aș vrea să te opresc 

pe tine,

Ca să-mi fie mereu 

vară în suflet...

Alysia 

 

 

August

August, 

ultimul bastion al verii, 

când timpul parcă stă pe loc, 

senin și calm, 

vântul adie călduț și melancolic, 

păsările sunt nehotărâte 

dacă pleacă sau mai rămân, 

frunzele încep să semene a toamnă, 

nisipurile nu mai ard 

și marea e mai calmă,

E mijlocul lui august 

și eu sunt mai sensibilă, 

simte și sufletul 

că se sfârșește vara...

Alysia