L-a găsit în piscină și s-a apropiat
de margine, stând impunătoare în picioare, așteptându-l să iasă. Era foarte mirat că o vede acolo.
Ea îl privea rece și destul de calmă. Îi urmărea atentă toate mișcările. Îl așteptă să-și ia prosopul și în timp ce se ștergea, revăzu tatuajul cunoscut de pe piept și mai observă o cicatrice serioasă pe partea dreaptă a abdomenului și alta mai jos pe picior. Ce s-o fi întâmplat? Trupul ăsta altădată perfect, și adorat, acum părea schimbat.
Încerca să-i susțină privirea și să
nu-l lase să o intimideze cu înălțimea lui și cu îndrăzneală îl întrebă:
-
Auzi,
tu nu ai nimic de zis în toată situația asta? De ce taci?
Îl uimea curajul ei. O privea și nu
știa ce să zică. Era aici lângă el. Supărată. Cu mutrița ei dulce, încruntată. S-ar fi dus să o ia în brațe și să o sărute, să nu mai fie nevoie de
vorbe. Dar a înțeles că nu mai poate amâna mult discuția de care se ferise
atâta timp.
-
Sau a fost o minciună?
-
Nu
am mințit.
Deși ar fi fost mai ușor să susțină
asta și să se îngroape definitiv. Să se declare un nenorocit, să se desființeze
complet. Să joace împotriva lui.
- Și atunci? De ce taci?
I se părea că iar va evita să vorbească
și hotărâtă se îndreptă spre el, însă piciorul îi alunecă pe suprafața udă de
pe marginea piscinii și era cât pe-aici să cadă în piscină, dacă nu o prindea
el cu brațele lui puternice.
-
Ai
grijă, e alunecos!
Acum
era din nou la el în brațe. Aproape de pieptul lui, încă umed. Îi simțea
răsuflarea pe umărul dezvelit. El nu atinsese cu buzele pielea ei, însă pielea
ei furnica acolo unde buzele lui ar fi putut-o atinge. De câte ori nu se
imaginase în brațele lui, și uite că era fix când nu trebuia. Cum se face că
tocmai când își strânse puțin curaj să atace problema, viața se ține de glume
de pe margine?
