Camera nu era prea mare, dar
foarte luminoasă, cu foarte multe portrete artistice alb-negru pe pereți, mai
vechi și mai moderne, cu un alt birou mic, un raft cu aparate foto vechi și
noi, o canapea, multe cărți, o altă ușă, probabil spre camera de developare. Se
simțea o senzație de intim și personal. Sigur aici nu intra oricine.
Ea s-a îndreptat spre albumele
de artă, începând să le răsfoiască puțin, în timp ce el își căuta lucrurile
pentru care intrase. La un moment dat el s-a oprit și o privea fascinat. Era de
o frumusețe răvășitoare prezența asta. Naturalețe și fragilitate, gingășie și farmec.
Părea ca un obiect prețios pe care nu te înduri să-l atingi.
A luat repede o cameră foto și a
surprins-o cum mângâia încântată paginile lucioase. Se încadra așa bine la el
în „sanctuar”. Văzuse și fotografiase multe femei frumoase, dar ea trezea în el
ceva aparte, care o făcea să depășească tot ce întâlnise.
-
Albumele
astea de artă sunt o artă în sine, zise ea fără să ridice privirea din pagini.
- Tu
ești o artă în sine, zise mai mult ca pentru el, iar apoi cu glas tare: ”În ochii potriviți vei fi întotdeauna
artă”.
Ea și-a ridicat privirea și a
zâmbit. Iar el a surprins din nou instantaneul.
-
Hei,
paparazzi!
- Ce
să fac, nu e vina mea, nu mă pot abține, zise zâmbindu-i. Ești o sursă inepuizabilă
de inpirație, o veritabilă muză.
fragment din Imperfect by Alysia S.
Dacă lipsesc, oare observă cineva? Dacă nu aș scrie, oare ar conta? Uneori nu-ți găsești cuvintele și e bine să mai lipsești, Eu încerc s...
