Știm...

 




Aș vrea să te cert 
că nu mă chemi,
dar e mai bine așa,
căci nu aș fi răspuns,
Aș vrea să-ți reproșez 
că nu mă cauți,
dar e mai bine așa,
căci nu aș fi rămas,
Aș vrea să-ți strig 
că nu-ți e dor,
dar știu că ți-e,
te simt după cum taci,
Încerci să mă îndepărtezi
prin tăcere,
dar eu știu că-ți urlă sufletul,
Amândoi știm,
știm că noi trebuie să fugim de noi,
căci noi e imposibil...

Alysia

Tac...

 


Tac multe din câte
aș vrea să-ți spun,
Mi-e frică să mai vorbesc
căci nu ne-ar mai putea opri nimic 
și am zbura prea sus,
spre distrugerea noastră,
căci ne-am prăbuși 
de pe cel mai înalt vârf,
fiindcă iubirea asta
ne crește și apoi ne doboară
și mai bine tac,
Dar mi-e teamă ca nu cumva 
 tăcerea mea 
să se înțeleagă bine
cu tăcerea ta,
căci asta ar fi mai periculos
decât orice ne-am spune...

Alysia





Scrie-mă



Scrie-mă pe-o pagină albă,
compune-mă din amintiri, 
literă cu literă,
cuvânt lângă cuvânt.
Scrie ce-ți vorbeau ochii
atunci când mă priveai,
Scrie ce-ți șoptea inima
când îi eram aproape,
Adună-mă în întreg,
literă cu literă
și scrie-mă pe-o pagină albă
și transformă-mă 
în poezie...

Alysia

 

Păsări



Am în suflet păsări 
care nu și-au zburat zborul
și ale căror aripi
freamătă a nerăbdare,
Păsări mici sau păsări curajoase,
ce-și fac cuib în căușul ființei,
Unii le spun vise
alții le spun temeri,
Port în mine și lacăte și chei,
dar potrivirea cere timp,
Și mi-e sufletul greu 
de nezboruri...


 Alysia

Ancoră



Ține-mă de mână,
privește-mă în ochi,
Tu ești singura mea 
ancoră
într-o lume de furtuni,
Alungă timpul 
ce vrea să ne despartă,
ține-mă strâns
aproape de inimă...

Alysia

 

Parfum de bărbat



Ce bine mi-a făcut
întâlnirea cu tine,
aveam nevoie 
să fiu alintată,
îmi doream
să mă strângi puternic 
în brațe
de parcă ai vrea 
să mă topesc în sufletul tău,
Acum o să adorm mai ușor,
cu tine în gând,
pentru că îmbrățișarea ta
a lăsat urme de parfum
care să-mi confirme
că mi-e bine doar
când mă iubești tu...

Alysia


 

Noi









Noi ne asemănăm,
sufletele noastre s-au recunoscut,
Avem un limbaj al nostru
pe care doar inimile noastre
îl înțeleg,
Noi ne potrivim,
Tu ești singurul
care încape în îmbrățișarea mea,
Trupul tău e singurul 
care se potrivește brațelor mele,
Noi ne completăm
pentru un întreg,
Suntem doi complici la fericire,
Și ne aparținem,
Tu ești al meu și eu sunt a ta...

Alysia

 

Un Aprilie

Dacă lipsesc, oare observă cineva? Dacă nu aș scrie, oare ar conta? Uneori nu-ți găsești cuvintele și e bine să mai lipsești, Eu încerc s...