Fragment 2

Ar fi vrut să se smulgă repede din acea scenă, dar nu-și putea muta ochii de la el. Și ai lui o priveau prelung. Parcă nu se puteau despărți.

Dar s-a întors spre drumul ei. Aceași stare din seara aia îi cotropise ființa. Simțea că are nevoie să se așeze. Dar nu erau băncuțe împrejur. Când a știut că nu mai e în câmpul lui vizual, s-a așezat pe bordură, avea nevoie de un minut să își revină. 

Nu înțelegea de ce îi e așa greu să se despartă de un străin. Dar, oare mai era un străin? Știau atâtea unul despre altul, mai puteau fi străini? Privirile acelea nu erau ale unor străini. Era sigură că îl place. A înțeles că nu îi este indiferentă. A simțit asta și tocmai de aceea, s-a luptat cu sine ca să ia decizia corectă. Da, sigur așa era cel mai bine.  O să își revină. Cu greu, dar o să îl uite.

fragment din Imperfect, by Alysia S.

Fragment

-   Ești uimitoare. Oare ce talente mai ascunzi? Cu cât petrece omul mai mult timp cu tine, descoperă noi și noi calități.

 Poate așa ești și tu. Reuși ea să zică sub intensitatea privirilor, și încercând să schimbe subiectul, întrebă: Nu mi-ai răspuns, te duci la petrecere? Că presupun că trebuie să plecăm.

-    Ca rupt din vrajă reuși să-i răspundă: nu acum urgent, dar da, v-a trebui să plecăm. Mai bucură-te de mare, și mai mult ca pentru sine, zise, să ne mai tragem puțin sufletele.

-    Așa e, căci, nu știu când mă voi mai afla în postura asta. A fost foarte frumos. Spuse ea melancolic și se întoarse să privească în larg.

Așezat, cu coatele pe genunchi, el privea fascinat scena asta. O privea și părea atât de fragilă și delicată, pe fundalul imens al mării, ca o copilă, senină și inocentă, însă misterioasă și curajoasă, și asta o făcea cu adevărat specială, diferită de alte fete pe care le cunoscuse. Era altfel și ăsta era tot farmecul ei. Era ca marea, frumoasă și plină de mistere.

Deși descoprise încă ceva nou la ea, tot regreta apariția lui D. Simțea că stricase totul. Ca și cum nu ar fi vrut să împartă intimitatea acestor momente cu nimeni, de fapt pe ea nu voia să o împartă cu nimeni. Sigur aveau să întrebe diseară și să facă aluzii. Nu avea niciun chef să se ducă, nimic nu mai mergea după această ieșire, nimic nu are farmec după ea. 

-     Mai stăm puțin și o să pornim spre port că mai durează ceva și acolo, și apoi trebuie să te las la hotel.

-    Oricum eu îți sunt recunoscătoare pentru această experiență. Ai avut dreptate, aș fi regretat dacă nu veneam. Sper că nu te-am deranjat, am înțeles că obișnuiai să vii singur.

-    Nu e nici un deranj, plăcerea e de partea mea, ești o companie foarte plăcută și nu-mi pare rău că mi-am împărțit singurătatea cu tine.

Ea zâmbi discret și apoi a inspirat puternic, de parcă ar fi vrut să cuprindă momentul și să îl ia cu ea pentru totdeauna. Făcuse poze, însă nu vor putea capta senzațiile din acele clipe.

Deși transmitea căldură și încredere și părea deschis, bărbatul acesta era încă misterios, cu o tristețe ascunsă, desenată într-un tatuaj. Vor rămâne mereu semne de întrebare, care poate nu își vor primi niciodată răspunsul. El avea să rămână frumoasa ei aventură de la mare. Doar atât.

fragment din Imperfect, by Alysia S.

Îmbrățișare

Îl îmbrățisă așa strâns de parcă ar fi vrut să-l absoarbă în suflet ca să fie cu ea în permanență, la fiecare respirație. 
Să i se imprime mirosul în haine, pe piele și în carne. 
Dacă ar putea și-l-ar transplanta în inimă, să fie doar la o bătaie de inimă distanță...

Alysia

Nu e prea târziu

- Ce e asta, între noi, de rămân fără aer de câte ori te apropii?
- Nu știu ce e, dar ai mai putea trăi fără?
- Nu.
- Acum ai înțeles ce am simțit eu.
- Foarte târziu.
- Da, dar nu prea târziu. Când e vorba de iubire nu e niciodată prea târziu.

Alysia

Dor

M-ai întrebat cândva ce mai știu de noi. Nu mai știu nimic. 
Știu doar despre dorurile noastre. 
Cele care au fost și cele care vor fi...
Noi nu mai suntem. Ne-am transformat în dor. El e singura certitudine...

Alysia

Fără tine

Ochii mei nu știu 

decât să te privească,

Mâna mea 

nu-și găsește rostul 

decât în mâna ta,

Buzele mele sunt reci 

fără sărutul tău,

Sufletul meu e mângâiat 

doar de îmbrățișarea ta,

Inima mea

nu cunoaște altă cale,

Eu nu sunt eu 

fără tine...

Alysia

Inima

Ce-i faci tu inimii mele de te vrea numai pe tine? Ce-i spui? Ce-i dai? De ce te cunoaște și te recunoaște dintre toți doar pe tine? 
Ce să-i fac? Nu mă mai ascultă. Nu pot să-i rezist. Cu fiecare bătaie te strigă.
Simt că nu îmi mai aparține. De parcă nu ar mai fi la mine în piept. S-a mutat la tine. E inima ta, pe tine te ascultă, bate doar în ritmul tău. Bate pentru amândoi.

Alysia