Februarie

 Se frânge iarna 

în ultimele zile 

de februarie, 

Aceste ultime zile 

ce se prefac în  

așteptare de primăvară 

 și reînviere,

 zile în care norii 

aleargă mai repede 

și soarele mângâie 

ghiocei și toporași, 

Februarie 

timp al contrastelor 

cu frig, 

dar și cu dragoste, 

cu vânturi ce bat puternic, 

dar și cu promisiuni,

Februarie cu poeme și uitări,

Februarie de la 

hotar de lumi...

Alysia 

Litere pe piele

 El i-a spus:

Tu ești poemul meu

scris pe piele, 

gravat în suflet,

Iar ea i-a răspuns:

Mă porți pe pielea ta 

și nu mă pot sătura de asta,

 Mai lasă-mi trupul tău 

să mă mai citesc 

o dată,

Vreau

să-ți număr literele 

de pe piele

să văd în câte feluri 

m-ai scris...

Alysia 

Fragment 6

Măcar acum, ar fi vrut să o strângă în brațe, acum când urma despărțirea. Vocea lui întrerupse șirul gândurilor:

-                     Pot să te rog ceva?

Ea doar îl privi fără răspuns.

-                     Pot să te îmbrățișez?

Ce putea să răspundă? De ce îi mai cerea permisiunea? Ce voia, să o înnebunească de tot, de se tot joacă cu sufletul ei? Și fără să mai poată schița vreun gest, fața ei deja atingea paltonul lui negru printr-o strânsoare caldă și parfumată. Își auzea doar inima cum bătea cu putere. Mâinile ei rămăseseră inerte între ei, ar fi vrut să le scoată și să-l cuprindă și ea, dar nu mai era capabilă de nimic. Deși avea palton și pulover simțea o senzație ciudată în locul în care s-a oprit mâna lui pe spatele ei.

Simțea că se topește. A uitat de rațiune și s-a pierdut în moment. A reușit să își scoată mâinile și să-l cuprindă, înălțându-se pe vârfuri, închise ochii și sfârși prin a-și îngropa nasul în gulerul paltonului aproape de gâtul lui, simțindu-i pielea fierbinte care mirosea a esențe masculine, cu iz de miere și vară. Parfumul lui cu efect de supradoză. Nu mai voia să-i dea drumul. Simțea liniște și siguranță.

Oare cât poate dura o îmbrățișare? Oare cât poate ține efectul unei îmbrățișări? Oh, dacă s-ar putea opri timpul! Să nu conteze nimic și să nu existe nimic care să întrerupă asta.

Se desprind. Sunt atât de aproape, că îi aude respirația. Apoi îi ia fața în palme și privind-o intens se apropie și o sărută pe buze. Ea închise ochii, pierzându-se în plutire. Mintea i se golise. Era toată un puls și o vibrație. Trăia o clipă de vis. Clipă ce nu dorea să se sfârșească.

Urmă o pauză în care ea încercă să își recapete răsuflarea. Ochii lui negrii întâlnesc marea din ochii ei. Ea simte că rămâne din nou fără aer și se topește de tot. Modul în care o privește uneori, o copleșește, de parcă ar pătrunde dincolo de suflet. La fel cum și el crede că privirea ei poate trece prin orice zid, acolo unde nu a pătruns nimeni.

O sărută ușor pe frunte și o prinse de mâini, apoi își lipi fruntea de a ei rămânând așa secunde bune. Secunde măsurate în respirații și puls.

El îi luă mâinile și le apropie de buze, închise ochii și le sărută apăsat și prelung. Apoi îi șopti:

-                      O să ne vedem curând!

fragment din Imperfect by Alysia S.