Decembrie

Până și frigul ăsta

de decembrie

te cere lângă mine,

M-ai uitat  

și mi-e frig,

Ninge cu dor 

și se cer îmbrățișări,

dar între noi 

se aștern kilometrii de ierni...

Alysia

 

Așa era...

Așa era

și în iarna aceea

când te așteptam,

era soare

și zăpadă multă

era frumos,

era bine în iarna aceea,

Tu nu mai știi,

dar așa era, 

și te așteptam...

Alysia

 

Îmbrățișare de toamnă

 

Oare ce-i șoptesc 

frunzele pământului

când cad pe el toamna?

Se prăbușesc, se fac covor

sau dansează

și apoi se aștern ușor,

M-aș întinde pe pământ

să ascult ce-i șoptesc 

la întâlnire,

Ce-i spun ele

celui care le cuprinde

în îmbrățișare?

Oare le-a fost dor?

Căci mie mi-este,

și mi-aș dori o îmbrățișare...

Alysia

Praf de dor

 

Mai răscolesc

în suflet

după câte-o amintire

care să mi te apropie,

Nu se mai văd clipele

când erai aici,

s-au pierdut 

prin lipsa de îmbrățișări,

E totul acoperit

cu praf de dor...

Alysia  

Vino

 Cad frunze din mine

ca din pomii toamnei,

Frunze-dor,

frunze-clipe fără tine.

Vino! 

Nu mă lăsa risipirii,

Printr-o îmbrățișare

adună-mă la loc,

Căci dacă vii târziu

nu o să mă mai găsești,

O să fiu risipită de vânt

spre toate zările,

Și nu o să pot să-ți iau urmele

ca să adun iarăși clipe,

pentru o primăvară

a regăsirii...

Alysia

În visele tale

M-am cuibărit 

în visele tale

și sunt fericită

că sunt acolo,

Când ți-e dor de mine

mai visezi puțin

și știu că nu e ocazie

să nu mă întâlnești,

căci tu visezi 

și cu ochii deschiși...

Alysia 

Sărutul tău

Sărutul tău 

mi-a vindecat

privirile

de plâns,

Mi-ai sărutat

fiecare bătaie 

a inimii,

Cu buzele tale

ai măsurat 

fiecare centimetru

de suflet...

Alysia

 

Doar

- Aș vrea să strig de un milion de ori că te iubesc, dar tot mi se pare puțin și simt că nu e de ajuns...

- Tu, doar, privește-mă așa mereu, și pentru mine e destul...

Alysia

 

Fragment 3

   

 

-         Pot să te rog ceva? vocea lui îi întrerupse șirul gândurilor și doar îl privi fără răspuns.

-         Pot să te îmbrățișez?

Ce putea să răspundă? De ce îi mai cere permisiunea? Ce vrea, să o înebunească, de se tot joacă cu emoțiile ei? Și fără să mai poată schița vreun gest, fața ei deja atingea paltonul lui negru printr-o stânsoare caldă și parfumată. Mâinile ei rămăseseră inerte între ei, ar fi vrut să le scoată și să-l cuprindă și ea, dar nu mai era capabilă de nimic. Deși avea palton și pulover simțea o senzație ciudată în locul în care s-a oprit mâna lui pe spatele ei.

Simțea că se topește. A uitat de rațiune și s-a pierdut în moment. A reușit să își scoată mâinile și să-l cuprindă, înălțându-se pe vârfuri, închise ochii și sfârși prin a-și îngropa nasul în gulerul paltonului aproape de gâtul lui, simțindu-i pielea fierbinte care mirosea a mare și a vară.

Trăia o clipă din altă lume. Clipă ce nu dorea să se sfârșească. Parcă nu mai voia să-i dea drumul. Simțea liniște și siguranță.

Oare cât poate dura o îmbrățișare? O, dacă s-ar fi oprit timpul! Să nu conteze nimic și să nu existe nimic care să întrerupă asta, cu atât mai puțin un autobuz gata de plecare.

Se desprind, dar mâna lui încă o ține pe a ei. Urmează o pauză în care ea încearcă să își recapete răsuflarea. Privirea ei o întâlnește pe a lui, dar se ferește pentru că simte că e gata să plângă. Modul în care o privește uneori, o cam sperie, de parcă ea ar fi singurul lucru pe care îl vede.  

fragment din Imperfect, by Alysia S.
 

Ia-mă de mână

Ia-mă de mână

și du-mă la mare,

Du-mă acolo unde 

verile nu au sfârșit,

Ia-mă de mână

ca prima oară

și spune-mi despre

toate verile care au trecut,

Ia-mă de mână 

și spune-mi ce povești 

duc mai departe valurile,

Și ele iubesc vara

la fel de mult ca și mine?

Ia-mă de mână

încă-o vară, măcar,

una fără sfârșit...

Alysia

Puține clipe

Ai plecat 

ca un amant fugar, 

nici măcar o urmă 

de parfum pe pernă 

nu ai lăsat.

Ai dispărut

de parcă a fost un vis

și nici nu știu 

dacă te mai întorci.

Măcar de-aș fi putut 

puține clipe

să te privesc dormind,

chiar dacă mi-ar fi fost teamă 

să te ating

să nu cumva să dispari.

Îmi rămân  

doar amintiri,

pe care timpul 

se va lupta să mi le fure

ca să uit 

că ai fost aproape...

Alysia

Nu ți-e dor

Te-am învățat 

să zbori ca fluturii,

te-am iubit

și-acum nu ți-e dor,

Aripile mele frânte

mă trag în jos,

nu mai pot zbura

și aș vrea să ajung la  tine

să te fac să-ți fie dor,

ca să-mi aduc aminte 

cum să respir

căci altfel voi muri

abia acum

când începusem 

să mă nasc...

Alysia

Liniște

 - La ce te gândești? 

 - La nimic. 

 - Cum așa? 

 - Ăsta e momentul când uit de toate, 

stau așa fără să mă gândesc la nimic, 

 îți ascult inima și îmi trăiesc liniștea...

Doar aici

E atât de bine în brațele tale, de parcă dintre toate locurile din lumea asta, ăsta e locul meu, aici aparțin. 

E ca și cum de aici aș fi fost decupată, doar aici mă regăsesc...

Alysia

Fragment 2

Ar fi vrut să se smulgă repede din acea scenă, dar nu-și putea muta ochii de la el. Și ai lui o priveau prelung. Parcă nu se puteau despărți.

Dar s-a întors spre drumul ei. Aceași stare din seara aia îi cotropise ființa. Simțea că are nevoie să se așeze. Dar nu erau băncuțe împrejur. Când a știut că nu mai e în câmpul lui vizual, s-a așezat pe bordură, avea nevoie de un minut să își revină. 

Nu înțelegea de ce îi e așa greu să se despartă de un străin. Dar, oare mai era un străin? Știau atâtea unul despre altul, mai puteau fi străini? Privirile acelea nu erau ale unor străini. Era sigură că îl place. A înțeles că nu îi este indiferentă. A simțit asta și tocmai de aceea, s-a luptat cu sine ca să ia decizia corectă. Da, sigur așa era cel mai bine.  O să își revină. Cu greu, dar o să îl uite.

fragment din Imperfect, by Alysia S.

Fragment

-   Ești uimitoare. Oare ce talente mai ascunzi? Cu cât petrece omul mai mult timp cu tine, descoperă noi și noi calități.

 Poate așa ești și tu. Reuși ea să zică sub intensitatea privirilor, și încercând să schimbe subiectul, întrebă: Nu mi-ai răspuns, te duci la petrecere? Că presupun că trebuie să plecăm.

-    Ca rupt din vrajă reuși să-i răspundă: nu acum urgent, dar da, v-a trebui să plecăm. Mai bucură-te de mare, și mai mult ca pentru sine, zise, să ne mai tragem puțin sufletele.

-    Așa e, căci, nu știu când mă voi mai afla în postura asta. A fost foarte frumos. Spuse ea melancolic și se întoarse să privească în larg.

Așezat, cu coatele pe genunchi, el privea fascinat scena asta. O privea și părea atât de fragilă și delicată, pe fundalul imens al mării, ca o copilă, senină și inocentă, însă misterioasă și curajoasă, și asta o făcea cu adevărat specială, diferită de alte fete pe care le cunoscuse. Era altfel și ăsta era tot farmecul ei. Era ca marea, frumoasă și plină de mistere.

Deși descoprise încă ceva nou la ea, tot regreta apariția lui D. Simțea că stricase totul. Ca și cum nu ar fi vrut să împartă intimitatea acestor momente cu nimeni, de fapt pe ea nu voia să o împartă cu nimeni. Sigur aveau să întrebe diseară și să facă aluzii. Nu avea niciun chef să se ducă, nimic nu mai mergea după această ieșire, nimic nu are farmec după ea. 

-     Mai stăm puțin și o să pornim spre port că mai durează ceva și acolo, și apoi trebuie să te las la hotel.

-    Oricum eu îți sunt recunoscătoare pentru această experiență. Ai avut dreptate, aș fi regretat dacă nu veneam. Sper că nu te-am deranjat, am înțeles că obișnuiai să vii singur.

-    Nu e nici un deranj, plăcerea e de partea mea, ești o companie foarte plăcută și nu-mi pare rău că mi-am împărțit singurătatea cu tine.

Ea zâmbi discret și apoi a inspirat puternic, de parcă ar fi vrut să cuprindă momentul și să îl ia cu ea pentru totdeauna. Făcuse poze, însă nu vor putea capta senzațiile din acele clipe.

Deși transmitea căldură și încredere și părea deschis, bărbatul acesta era încă misterios, cu o tristețe ascunsă, desenată într-un tatuaj. Vor rămâne mereu semne de întrebare, care poate nu își vor primi niciodată răspunsul. El avea să rămână frumoasa ei aventură de la mare. Doar atât.

fragment din Imperfect, by Alysia S.

Îmbrățișare

Îl îmbrățisă așa strâns de parcă ar fi vrut să-l absoarbă în suflet ca să fie cu ea în permanență, la fiecare respirație. 
Să i se imprime mirosul în haine, pe piele și în carne. 
Dacă ar putea și-l-ar transplanta în inimă, să fie doar la o bătaie de inimă distanță...

Alysia

Nu e prea târziu

- Ce e asta, între noi, de rămân fără aer de câte ori te apropii?
- Nu știu ce e, dar ai mai putea trăi fără?
- Nu.
- Acum ai înțeles ce am simțit eu.
- Foarte târziu.
- Da, dar nu prea târziu. Când e vorba de iubire nu e niciodată prea târziu.

Alysia

Dor

M-ai întrebat cândva ce mai știu de noi. Nu mai știu nimic. 
Știu doar despre dorurile noastre. 
Cele care au fost și cele care vor fi...
Noi nu mai suntem. Ne-am transformat în dor. El e singura certitudine...

Alysia